"Mai las-o moale cu fantomele" de Megan Crewe
Am prieteni… Doar ca tu n-ai crede ca exista.
Cass este o adolescenta normala...atat de normala cat poate fi o persoana care vede fantome. De cand a fost tradata de prietena ei cea mai buna, Cass nu mai are incredere in oameni, dar are alaturi de ea fantoma surorii ei si alte cateva fantome care nu doar ca ii tin companie, dar ii dezvaluie cele mai ascunse secrete ale colegilor ei. Astfel, ea are mereu la dispozitie armele necesare pentru a se apara de rautatile lor.
Cass s-a obisnuit atat de mult cu compania fantomelor, incat nu prea mai stie cum e sa ai niste prieteni...umani. Iar cand Tim, vicepresedintele consiliului de elevi ii cere ajutorul, se simte amenintata si nu stie cum sa reactioneze. Sa il ajute sa aibe o ultima conversatie cu mama lui moarta? Pe de alta parte, el ii stie secretul....
Preview:
CAPITOLUL 1
S-ar putea crede că e uşor să te înţelegi cu cineva după ce a murit. Dar nu şi cu Paige. Ea şi-a luat foarte în se-rios îndatoririle de soră mai mare. Se împliniseră patru ani de când se înecase, şi tot mă mai bătea la cap.
— Doar n-ai de gând să porţi ăştia la şcoală? mi-a zis ea, cocoţată în aer deasupra tăbliei de fier forjat a patului meu, cu picioarele încrucişate, înclinată pe-o parte. Aşa obişnuia să stea cândva la masa de seară, când... se prefăcea atentă la fiecare cuvânt de-al tatei, dar de fapt se gândea la ce avea ea chef. Doar că acum stătea în poziţia asta şi fără scaun.
— Şi care-i problema cu ei? am întrebat-o, în-cheindu-mă la fermoarul de la blugi. Şi ea purta blugi. Dar, fireşte, ai ei erau strâmţi, trei sferturi, cu talie joasă. Ai mei erau largi, lălâi. Călcasem pe tiv de-atâtea ori, încât ajunseseră la fel de deşiraţi pre-cum covorul meu violet, dar — staţi puţin! — măcar ai mei erau comozi.
Paige a strâmbai din năsucul ei obraznic şi a clatinat din cap. Foarte puţine lucruri o făceau să se-nfierbânte atât de tare ca faptul că-mi neglijam potenţialul în domeniul modei. In cea mai mare parte a timpului, chipul ei arăta precum hârtia de mătase, lipsită de culoare şi atât de transparentă, în-cât chiar puteam să văd prin ea. Dar dacă-i stârneai interesul, se lumina ca un lampion chinezesc. In ast-fel de momente, strălucea din creştetul blond-albu-riu şi până la sandalele prinse-n cureluşe.
Cu doar câţiva ani în urmă, m-ar fi scos din sărite. Insă între timp, mă obişnuisem. Era ca un joc: cu cât devenea ea mai autoritară, cu atât eram eu mai obraznică. Ne jucam de-a surorile normale.
Tu nu te uiţi niciodată la tine cum arăţi, Cassie? m-a luat ea la rost. Ai lucruri mai frumoase în şifonier. Parcă dinadins te-mbraci ca o nătăfleaţă.
— Există şi lucruri mai importante decât ţoalele, să ştii.
— Ai putea măcar să te piepteni? Te rog. Mi-am suflat bretonul din ochi şi am zâmbit cu
gura până la urechi.
— Foarte bine, dacă e atât de important pentru tine.
Mi-am găsit peria în harababura de pe măsuţa de toaletă — printre cărţi cu benzi desenate, vase murdare şi şosete desperecheate — şi am început să trag de părul meu încâlcit, şaten-deschis. Paige a venit spre mine plutind şi m-a mângâiat pe creştet, fâcându-mă să mă-nfior. Mâna sa mirosea a mere glasate, cu scorţişoară.
— Ai putea să fii chiar drăguţă, Cassie, a mur-murat ea. Ai un chip simpatic. Dacă te-ai şi îmbrăca, să-l pui în valoare... Un pic de fard — pun pariu că ochii tăi ar putea să bată spre verde dacă te-ai ma-chia cum trebuie — şi o tunsoare nouă...
— De ce să-mi bat capul? Paige a început să mormăie:
— Vrei să ai prieteni, nu-i aşa? Oamenilor le pasă de chestiile astea. Eşti drăguţă, sunt şi ei drăguţi cu tine. Arăţi anapoda, râd de tine pe la spate.
Zâmbetul mi-a pierit de pe buze. Mi-am smuls cu peria un ghem de păr şi-am tresărit de durere. Din câte observasem eu, faptul că erai drăguţă nu-i îm-piedica pe ceilalţi să râdă de tine. Când eram la gim-naziu, mă îmbrăcam destul de frumos, însă e al naibii de sigur că nu-mi folosise la nimic.
Dar asta era o poveste veche. Acum, copiii de la li-ceul Frazer nu mai râdeau de mine. Şi mă asigura-sem că aşa vor rămâne lucrurile: aflasem despre ei o grămadă de mizerii cu care-i aveam la mână.
***
Academia vampirilor
Academia Sf.Vladimir nu este o scoala ca oricare alta,ci un loc secret,ascuns in strafundurile padurilor din Montana,in care moroii(vampiri vii si muritori)sunt educati in tainele magiei,iar tinerii dhampiri(jumatate oameni, jumatate vampiri)sunt antrenati sa-i apere de atacurile sangeroase ale strigoilor(mortii vii),cei mai inspaimantatori si mai periculosi vampiri.
Din aceasta scoala fug Lissa, o fata moroi si prietena sa cea mai buna Rose, dhampir..
Cand ele sunt aduse inapoi cu forta, de catre garda de corp a Lissei, Dimitri, toata lumea incepe sa se intrebe care a fost motivul pentru care au fugit. Legatura de prietenie dintre Lissa si Rose, dar mai ales legatura lor psihica le ajuta sa faca fata pericolelor ce le pandesc.
Invata impreuna sa se apere de dusmani, dar nu au invatat inca sa se apere si de persoanele apropiate, care nu sunt ceea ce par a fi.
Va reusi Rose sa o apere pe Lissa de amenintarile ce se invesc?
Citat:
Simţindu-mi resemnarea, bărbatul păşi înainte, în-dreptându-şi atenţia către Lissa. Faţa îi era calmă. Se înclină în faţa ei şi reuşi să pară graţios făcând acest lucru, ceea ce mă surprinse, luând în considerare înălţimea lui.
— Mă numesc Dimitri Belikov, spuse el. Avea un slab accent rusesc. Am venit să vă aduc înapoi la Academia Sf. Vladimir, Prinţesă.
— Mă numesc Dimitri Belikov, spuse el. Avea un slab accent rusesc. Am venit să vă aduc înapoi la Academia Sf. Vladimir, Prinţesă.
CU TOATA URA PE CARE O SIMTEAM, a trebuit sa recunosc ca Dimitri Beli-nu-ṣtiu-cum era destul de inteligent. Dupa ce ne tarase la aeroport, apoi la bordul avionului cu reactie particular al Academiei, aruncase o privire la noi doua in timp ce sopteam si ordonase sa fim despartite.
— Nu le lasa sa vorbeasca una cu cealalta, 1-a avertizat pe gardianul care ma escorta spre spatele avionului. Cinci minute impreuna si or sa nascoceasca un plan de evadare.
I-am aruncat o privire aroganta si am pornit repede pe culoar, lasand la o parte faptul ca planuisem deja evadarea, evaluand si sansele pe care le aveam.
Lucrurile nu se prezentau bine pentru eroii nostri — sau, mai degraba, eroinele. Odata ce aveam sa ne aflam in aer, sansele noastre de evadare scadeau si mai mult. Chiar presupunand ca se producea un miracol si reuseam sa-i elimin pe toti cei zece gardieni, am fi avut o problema in a cobori din avion. M-am gandit ca s-ar putea sa aiba parasute la bord pe undeva, dar in situatia putin probabila in care aa putea sa manevrez una, tot mai exista acea mica problema a supravietuirii, de vreme ce probabil am ateriza undeva prin Muntii Stancosi.
***
Seria "Casa Noptii" de P.C. Cast si Kristin Cast
O carte cu vampiri sau o carte pentru adolescenti? Ce sa fie? Amandoua. Scriitoarele reusesc sa ne poarte in lumea fascinanta a vampirilor si in acelas timp sa descrie problemele mai mult sau mai putin obisnuite ale adolescentilor. O carte frumos scrisa, usor de citit, cu pasaje amuzante, pe care nu o vei mai putea lasa din mana odata ce incepi sa o citesti.
Zoey isi dorea doar sa fie o fata normala. Insa lumea ei s-a intors pe dos in momentul in care a fost Insemnata de catre Vanator si obligata sa devina vampir si sa locuiasca in Casa Noptii.
Si-a dorit atunci sa fie un vampir normal, daca exista asa ceva. Sa se integreze, sa isi faca prieteni si sa nu iasa in evidenta cu nimic. Insa Nyx, zeita vampirilor, avea alte planuri pentru ea.
In curand Zoey descopera ca este foarte deosebita, mai puternica decat restul novicilor, iar asta atrage dupa sine multe responsabilitati.
CITAT:
Atunci l-am văzut. De mortăciune vorbesc. Bun, mi-am dat seama destul de repede că nu era mort de fapt şi de drept. Era zombi. Sau neuman. Mă rog. Oamenii de ştiinţă spun una, oamenii obişnuiţi spun alta, dar în esenţă ideea e aceeaşi. Chiar dacă n-aş fi simţit forţa şi întunecimea pe care le emana, ar fi fost de-a dreptul imposibil să nu-i observ Semnul, semiluna albastru-safirie de pe frunte şi, în plus, desenul ca un antrelac* din jurul ochilor săi la fel de albaştri. Era vampir, ba chiar mai rău de atât, era un Vânător.
Rahat! Şi mai stătea şi lângă vestiarul meu.
- Zoey, pe toţi dracii, chiar nu mă asculţi!
Apoi vampirul a început să vorbească, iar vorbele sale ceremonioase s-au prelins între noi ameninţătoare şi ademenitoare, asemenea sângelui amestecat cu ciocolată caldă.
- Zoey Montgomery! Noaptea te-a ales pe tine, iar moartea îţi va fi zămislire. Noaptea te cheamă. Pleacă-ţi urechea la glasul ei îmbătător! îmbrăţişează-ţi soarta în Casa Nopţii!
Puteti descarca primul volum, "Semnul" de aici.
***
Adio, Ringo!
Aceasta carte este dedicata unui astfel de prieten: Ringo- un caine politist de mare performanta, care a murit la datorie. Veti fi cu siguranta impresionati de atasamentul si dragostea pe care acest caine le poarta omului bun.
Autorul, politisul scriitor Traian Tandin, a vrut sa ii aduca un omagiu prietenului sau, Ringo. El a adunat intre aceste coperti intamplari reale din viata celebrului caine politist si ni le-a povestit pentru ca noi sa vedem ce inseamna sa fii bun, intelegator si darnic.
Acestea au fost cuvintele editorului si mi s-au parut o descriere realista a acestei carti foarte emotionante.
Lectura placuta!
***
"Veronika se pregateste sa moara", nu este o carte cu vampiri, asa cum v-am obisnuit la aceasta rubrica.
Este o carte despre viata, despre decizii si despre modul in care ne pot influenta cei din jurul nostru, despre dilema aceasta continua care se numeste viata.
Veronika nu avea un motiv sa se sinucida, dar nu avea nici un motiv pentru care sa traiasca. Asa ca a ales moartea, o moarte linistita, indusa de pastile.
Doar ca nu a murit in urma supradozei cu medicamente. A fost internata intr-un spital de boli mintale si cand credea ca i s-a dat inca o sansa la viata, doctorul ii spune adevarul: tentativa ei de suicid i-a slabit inima si va muri in cateva zile.
In ultimele clipe ale vietii sale, Veronika descopera frumusetea vietii si bucuria de a trai. Oare acestea chiar sunt ultimele ei zile sau doctorul a mintit-o?
Este o carte din care fiecare dintre noi are ceva de invatat.
Click aici pentru a citi cartea online.
Si acum cate ceva despre autor:
Scriitorul brazilian PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947.
Înainte de a se dedica în totalitate literaturii, a lucrat ca actor şi director de teatru, jurnalist şi textier.
PAULO COELHO a intrat în Cartea Recordurilor Guiness ca autorul care a semnat cele mai multe cărţi în ediţii diferite (9 octombrie 2003, la Târgul de Carte de la Frankfurt).
În octombrie 2008 a intrat pentru a doua oară în Cartea Recordurilor pentru Alchimistul – cartea tradusă în cele mai multe limbi.
Cărţile lui au fost traduse în 67 de limbi şi publicate în peste 150 de ţări.
PAULO COELHO este:
- Mesager al păcii pentru Naţiunile Unite
- Ambasador al Uniunii Europene pentru Dialog intercultural în anul 2008
- Membru în comitetul de conducere al Institutului de pace „Shimon Peres”
- Consultant special UNESCO pentru Dialog intercultural şi convergenţe spirituale
- Membru în conducerea Fundaţiei Schwab pentru antreprenoriat social
- Membru al Academiei de Litere din Brazilia
- Member of the Board, Doha Center of Media Freedom
- Member of INI International Advisory Council - HARVARD INTERNATIONAL NEGOTIATION INICIATIVE
Daca ti-a placut "Veronika se pregateste sa moara", s-ar putea sa iti mai placa si:
Recenzie realizata de catre mine.
